Trecute scoli. De oameni de tot felul.

Scoala Generala
Povesteam cu ceva vreme in urma ca mi-am dat seama cat de odioasa imi era amintirea claselor 1-8 abia dupa ce am intrat intimplator intr-o scoala generala, la vreo 15 ani dupa … eliberare. :). Arhitectura standard de scoala dintre blocuri, peretii in vopsea bej cu dunga grena, portrete ale unor oameni inramate printre suspendate ghivece cu asparagus, usi care nu se inchid bine, miros de clor& praf& creta uda& transpiratie pubera– toate erau exact ca pe vremea mea. Nu mi-a placut in scoala generala… dar la virsta respectiva nu mi-am dat seama, pentru ca nu stiam ca se poate si altfel. Abia cind am intrat in scoala ca “om mare”, m-a frapat nefirescul acutei nefericiri asociate in copilarie cu scoala. (Jalnic, nu? Ma gindesc ca n-o fi fost pentru toti la fel. Asa incat, va rog frumos, ziceti-mi ca voi ati avut parte de scolarizare primara/gimnaziala luminoasa; si votati in sondajul din dreapta.)

Facultatea
Ieri, pe la 7-8 seara, am ajuns prin facultatea de geologie; adica prin fosta mea facultate.
Intrind in cladirea veche (pe usa din dos, adica pe la demisol, dinspre curtea interioara), mi s-a luminat sufletul. Aceiasi pereti scorojiti si afumati din deceniul trecut (desi mi-aduc aminte c-au mai zugravit intre timp, nu se vede; geologia isi pastreaza imaginea neschimbata in ciuda vicisitudinilor :)), mirosul de cladire veche, lemn si de praf preistoric (nici o legatura intre praful de pietre&fosile si praful anodin, de scoala generala), intuneric (coridoarele erau si au ramas intunecoase), mobilier vechi (si familiar mie) depozitat in curtea interioara spre indepartare prespun, liniste… si vibratia aia, de geologie. De senina facultate am avut parte!

Nu stiu cum se face
Daca stau sa ma gindesc insa, impresia ramasa peste ani despre cele doua scoli nu prea se intemeiaza pe realitate. In ambele cazuri, fiind vorba de multi ani la mijloc (ca pe vremea mea facultatea dura 5 ani… iar eu am avut nevoie de vreo 7 ca s-o-nchei), nu pot inghesui impresiile post …etapa intr-o casetutza pe care sa scrie sau . Si, atunci ma intreb, de unde diferenta izbitoare in colorarea amintirilor? De ce nefericirile facultatii sint tocite si imblinzite, in timp ce fericirile scolii generale sint … recuperabile doar ca amintiri seci, nedatatoare de zimbete nostalgice?

Liceul
La el n-aveam de gind sa ma refer… dar iata ca, tot atitind sinapse in cautare de posibile explicatii, tocmai liceul se arata a fi cel ce-mi lamureste intrebarea. Eu am facut clasele 9-12 in 2 etape, fiecare cu cate un rind specific de colegi, altfel insa cu aceeasi profesori si in acelasi liceu. Colegii din etapa 1 (alaturi de care am stat peste 3 ani) mi-au ramas indiferenti si departe. Cu cei din etapa 2 m-am inteles usor si bine. Amintirile? Pai amintirile ma coplesesc, da :). Incintare pentru etapa 2, incruntatura mica pentru 1.

Nu conteaza ce ti se intimpla,
ci cum privesti tu ceea ce ti se intimpla, zic, sub diverse forme, diversi intelepti. Uite ca m-apuc sa-i completez. Asa e, nu conteaza ce mi se intimpla, ci cum ma uit eu la ce se intimpla. Iar eu ma uit la ce se intimpla in functie de cum sint oamenii alaturi de care mi se intimpla. Da, da! 🙂

Categories: eu

Lasă un răspuns