Ma-sa de vis dalinian

Ultimele 2 zile au fost perfecte din toate punctele de vedere.

De ceva timp tot discut cu Habibi despre Salvador Dali si cartea lui ” Jurnalul unui geniu”. Initial profa de romana ne-o recomandase la clasa s-o citim ca sa observam fluxul de constiinta. Ei bine, tocmai ce imi era recomandat de citit nu m-a intrigat. Ceea ce mi-a facut creierul sa se schimonoseasca a fost exact persoana lui Dali, si eu personal nu-l consider un geniu. Este pur si simplu un tip intelectual, care a citit mult, insetat de cunoastere si tocmai pentru minte setea asta de cunoastere absoluta ma lasa rece. Ce rost mai are un secret daca e dezvaluit? Atunci nu mai e secret.

Imi place sa ma intreb, sa ma indoiesc, dar nu sa ma ingrop in cautarile esentei. Ce se intampla cu misterul care ma face sa iubesc secretul? Il gasesc pe Dali mult prea disperat de viata. El a depasit orice limite. Probabil tocmai societatea de atunci si moravurile ei au facut din persoane ca Dali niste dementi.

M-am apucat azi noapte sa-i citesc jurnalul. De la inceput am observat ca e clar ceva in neregula cu el din moment ce i se parea perfect normal ca in picturile lui sa existe elemente scatologice ( ca sa nu fiu atat de..o sa spun direct cacat). Pe parcursul cartii l-am gasit plictisitor. Incerca sa para pompos si narcisismul lui era de o masura inegalabila. Am adormit pe la 3 dimineata dupa ce i-am terminat de citit ” capodopera”.

Am visat extrem de ciudat si de urat. Se facea ca-l pierd pe Habibi. Ciudat este ca si Habibi a visat urat. In orice caz m-am trezit foarte aiurea si mi-am dat seama ca nu pot controla totul.

Mai bine nu citeam nimic si dormeam ca acum imi pica ochii in gura. Si ce e si mai ” inducator de stare de bine” ( am lapsus in momentul asta iar Habibi nu stie sa-mi spuna un sinonim) este ca incepe scoala. Ma-sa de vis dalinian