La ce mă gândesc

Pe Facebook există întrebarea: „La ce te gândeşti?” Am încercat să răspund şi nu am reuşit. Depăşisem numărul de cuvinte alocat. Deci acolo trebuie să răspunzi nimic sau aproape nimic dacă vrei totuşi să laşi ceva urme. Aşa că am trecut aici.

La ce mă gândesc este greu de spus mai ales că am citit cu puţin timp în urmă postarea unui prieten virtual prin care ne făcea cunoscut celor care accesam blogul lui că se opreşte aici. Nu mai avea ce noutăţi să aducă pe acel blog şi ca atare drumul lui s-a terminat. Păcat.

Mă gândesc că fiind român folosesc, după cum este normal să fie, diacriticele. Vreau să scriu corect româneşte chiar dacă în scrierile mele apar greşeli din varii motive de dactilografiere, utilizarea regionalismelor intrate uzual în vorbirea mea şi necunoaşterea în suficientă măsură a gramaticii limbii române pentru că nefiind de specialitate cad uşor în această capcană. Ar mai fi şi probleme de ortografie, lexic şi alte asemenea pe care un profesor bun de limbă română le găseşte uşor în scrierile mele. Dar asta este. Ăsta sunt eu şi dacă aş face altfel ar fi altul nu IO.

Deunăzi am fost apostrofat de un cititor ocazional al scrierilor mele că-l deranjează diacriticele şi ca atare nu poate citi ce scriu. Îmi pare rău, dar oricât respect am pentru cititori nu pot renunţa la diacritice. Nu este tot una să scriu „faţă” sau „fata” în propoziţia: „faţă de această situaţie, ţaţa a fost …” care fără diacritice ar ieşi: „fata de aceasta situatie, tata a fost …”, deci o propoziţie cu sens modificat. Una este să scriu „faţă de masă” şi cu totul alta este când scriu „fata de masa” care la citit poate ieşi „fată de măsa”. Deci exclud scrierea în limba română fără utilizarea diacriticelor chiar dacă utilizatorii internetului sunt experţi în aşa ceva. Prefer să am un rating scăzut şi un rank în cădere liberă decât să-mi bat joc de limba română cu bună ştiinţă.

Mă mai gândesc că prin bunăvoinţa guvernanţilor mi s-au spart buzunarele şi-mi pierd banii din ele. Pentru aceleaşi produse alimentare pe zi ce trece dau tot mai mulţi bani. De la o lună la alta sporesc costurile facturilor ce trebuie achitate pentru utilităţi. De la un an la altul sporesc taxele şi impozitele. Nu am nevoie să mi se dea bani în plus pentru a face faţă cheltuielilor, dar ar fi cazul să se stopeze acest salt galopant al preţurilor de tot felul.

Când mă uit la îngeraşii de lângă mine mă gândesc cum se vor descurca ei la maturitate. Vor avea posibilitatea să-şi câştige banii necesari traiului de toate zilele?

La ce mă mai gândesc? La multe. Timpul trece şi odată cu el trec şi eu.

Categories: eu

Lasă un răspuns