Jurnalul uneia

In fiecare dimineata inainte sa imi faca cate un cappucino se ducea sa ia paine. Numai doua, mai multe nu erau necesare. De fapt, el era singurul care manca paine din casa. Avea grija sa ma anunte de fiecare data ca “se duce in spate sa ia paine”. Niciodata nu lua numai paine. Inainte se intorcea cu cate o ciocolata cu rom pentru mine, acum se intoarce cu sticla de vodka pe care o ascunde in debaraua lui plina cu scule si fiare si coardoane de la telefoane vechi, care s-au stricat de mult.

Sta si trage cate un gat din sticla in fata debaralei, care sunt de fapt doua rafturi suspendate in holul dinaintea bucatariei, dupa usa intredeschisa, ca nu cumva sa il vad eu. De parca mi-ar pasa.. De fapt, de cand a murit mama, pentru ca mama a murit din cauza lui, din cauza indolentei lui, din cauza ca muncea ca o sclava saraca si el isi batea joc de ea, mie a inceput sa nu-mi mai pese. Nu-mi mai pasa nici de mine.

Devenisem o rebela, careia parul deja nu mai avea nici o culoare si nici o forma. Era ars si intotdeauna murdar oricat l-as fi spalat . Hainele erau rupte si ponosite. Aveam haine noi, curate, nu era nici o problema, dar nu-mi pasa. Devenisem murdara, lipseam noptile de acasa si de multe ori nici nu-mi aminteam ce facusem in noaptea precedenta. Eram promiscua. Nu-mi pasa daca o ardeam cu baieti sau fete, tot in pat ajungeam, eventual cu ambii. Traiam intr-o continua stare de nepasare, de delasare, de nimic..

Citeam mult, nu eram proasta, insa tot cheful de viata parca imi pierise. Imi placea sa citesc tot felul de aberatii care de fapt in esenta lor erau niste genialitati. Idiotul de Salvador Dali ma dezgusta de fiecare data, insa il citeam aproape in fiecare seara. Stingeam tigarile pe copertele cartii lui, mi se parea amuzant. De multe ori, cand citeam adevaruri care ma dureau, luam jumatatea de foarfeca, pentru ca atat ramasese de cand aruncasem cu ea dupa tata, si ma taiam pe coapsa.

Nu puneam toata lama pe piele, ci numai varful si pana la jumatatea lamei. Intai apasam pe toata lungimea ei, si apoi trageam incet spre varf. Multe dintre taieturi erau paralele, altele erau intretaiate, unele chiar taietura peste taietura. Nu ma mai durea de mult, pielea isi pierduse din sensibilitate din cauza cicatricilor. Mi se parea ca arata ca un sorici de porc scarbos, si apoi imi imaginam sacrificiul animalului si alergam repede la baie sa vomit. Stateam si fumam pe muzica lui Marlin Manson si ma uitam cum sangeram. Era cea mai sublima senzatie.

M-am trezit azi la fel ca ieri, cu durerea de stomac dintotdeauna si o senzatie de voma. Am iesit sa ma duc la baie si l-am vazut iar pe taica-miu in fata debaralei luand cate un gat din sticla de vodka. Imi doream si azi sa confunde sticla cu cea de gaz sau de otrava pentru gandaci. Ma gandeam ca i-ar usura situatia, nu s-ar mai chinui atat. In plus, facea prostia sa-si ia pastilele cu alcool. Da.. pe noptiera lui erau cutii intregi de pastile. Nu ma interesa pentru ce, dar stiam ca e bolnav.

M-am gandit ca azi o sa fie la fel ca ieri. M-am imbrac, am plec la vecinu de sus sa prestez ceva despre prietenie, ca sa trag ceva, ca deh, nimic nu e pe gratis, si apoi m-am duc ametita sus pe bloc. Nu, nu incercam sa ma sinucid, dar acolo ma simteam cel mai bine. Nu vedeam pe nimeni, in afara de niste nenorocite de pasari. Dupa ce mi-a trecut efectul, m-am dus la scoala, ca sa de unde sa plec, pentru ca la felul in care aratam, nu ma lasau sa intru. Asa ca ma duceam in prima bodega care imi iesea in cale si sigur trebuia sa gasesc vreun boschetar cu care sa port o discutie inteligenta despre viitorul presedinte care face propaganda cu mici si bere sau despre orice altceva, altceva inteligent, bineinteles.

Se termina ziua, ma duceam acasa, bagam in mine iaurt ca sa am de ce sa vomit mai tarziu si totul o lua de la capat. Asta daca ziua de azia vea sa fie ca ziua de ieri. Insa pe drum spre casa ceva m-a intrigat. Mi-au venit in cap tot felul de ganduri dubioase la care nu m-as fi gandit niciodata. Ma gandeam, cat o sa dureze felul meu asta de a trai, nepasare si totul. Era ciudat. Am fost numita de multi o persoana cu o gandire teribilista si mi-am zis, Daca tot gandesc teribilist, ce-ar fi sa si scriu teribilist?

Asa ca m-am dus acasa, mi-am luat jurnalul, mi-era cam rusine de felul in care arata, mai ales ca ma duceam la o editura , i-am dat un branci lui tata sa cadain pat sa se culce o data, si am iesit pe usa. Am ajuns, asa murdara si urat mirositoare la editura si am trantit pe masa cu putere caietul ala jerpelit plin de jeg si cu miros de voma. Am zis, ce-o fi o fi.

Au trecut cinci zile si nu s-a intamplat nimic. de fapt nici nu avea cum sa se intample, daca nu lasasem nici macar unnumar de telefon sau o adresa ceva, idioata de mine. M-am dus la editura si un nene de acolo m-a vazut pe geam si nici macar nu apucasem sa intru si mi-a aratat cartea frate. Imi publicase jurnalul. Imi venea sa ma duc sa ma droghez si apoi sa alerg de nebuna printre masini. Era modul in care ma bucuram eu..

Dupa prima carte publicata, nu va spun daca a avut succes, au urmat altele. Doua dintre ele au fost jurnale in care aberam eu seara secrete de-ale mele care le atribuiam unor persoane imaginare. Nu scriam niciodata ” eu am fost” sau “eu am facut” , acolo de fapt, era realitatea sub o alta forma de realitate.

Aceea a fost cea mai frumoasa zi! Am putut sa-mi schimb viata in numai o zi! Traiam altfel, ma imbracam altfel, devenisem altcineva. Am renuntat de tot la ceea ce fusesem inainte, am lasat totul in urma si m-am mutat intr-o garsoniera, unde tot timpul mi-l petreceam scriind. Pe tata il internasem la un moment dat intr-un fel de azil-spital, asta dupa ce doua zile m-am chinuit sa-l sedez. De fapt l-am drogat dar sa nu mai spuneti la nimeni. Au trecum cam trei ani de atunci. O singura data m-am interesat de el, si inca traia. Acum nu stiu ce s-a intamplat. Sper sa se fi ales praful de el. Daca a murit, sa-i fie tarana usoara, eu nu-l ingrop. Poate il incinereaza aia de la spital, nu stiu, nu ma intereseaza.

Categories: eu

Leave a Comment