Eu nu citesc deobicei. Pur si simplu, cand eram mica ma plictiseam groaznic, iar acum nu prea simt nevoia. Nu e vorba ca n-am incercat sau ceva, dar “transa” aceea se pierdea pe parcurs. De cand cu Alex aparut nu foarte brusc in orizonturile panoramei mele despre viata asta care arata ca o electrocardiograma, am inceput sa citesc. Sunt de parere ca viata nu trebuie citita, ci traita. De ce sa invat din experientele citite, cand pot foarte bine sa le simt si eu? El citeste, asa ca nu stiu din ce motiv simt nevoia sa citesc si eu. Or fi si alte motive mult mai plauzibile, dar acum nu vor sa mi se arate.
Bon. Aseara am luat prima carte care mi-a picat in mana din biblioteca. Adela de G. Ibraileanu. S-a considerat a fi un mic roman autobiografic, dar nu este decat o analiza personala a acestei Adela. Cem-a surprins? Intr-un mod absurb ma regasesc in personajul lui Ibraileanu, si intr-un mod si mai absurd m-am indragostit de Adela. Nu ma trimite cu gandul la nimeni, ci pur si simplu m-am indragostit de ea. Idealul feminin? Era frumoasa si desteapta si stia cum “sa-ti intoarca capul” ( la figurat).
Am observat ca atunci cand ti se prezinta despre cineva, intr-o analiza succinta, ori ajungi sa displaci persoana prezentata, ori sa o indragesti. Mie imi place mult Adela. Nu cartea, ci personajul.
Inca n-am terminat cartea, si nici nu cred ca ma grabesc sa o fac. Cred ca voi reciti Adela, mult timp de acum incolo. Am innebunit. M-am indragostit de imaginea scrisa a unei femei.
Offtopic: Oficial simt ca trebuie sa ma comport ca o persoana matura. Ma simt ciudat ca spun asta, dar pana acum, consideram ca ma comportam ca o matura chiar daca aveam 13 ani. Acum ca urmeaza 18, e cu totul alta poveste. E necesar sa fiu. Ce urat..
Liniste si pace
Leave a Comment