Francisc la interviu

Dupa 2 facultati si 3 masterate absolut reusite, Francsic Conopida se hotari ca este cazul sa se angajeze. Era un baiat tanar, pe la vreo 43 de ani, amator de Geothe si tenis de masa. O partida buna daca dam deoparte ticurile si chelia dobandita in liceu. La primul interviu din viata sa, Francisc se prezenta impecabil. Purta un costum maroniu pe care-l purtase o singura data, la nunta verisoarei din Slobozia, cu care, in treacat fie spus, s-a pupat cu limba la varsta de 27 de ani, inainte sa afle ca-i este ruda de gradul 1.

Fusese o greseala regretabila pe care avu grija sa n-o mai repete decat de 4 ori pana la nunta mai sus mentionata. Cum spuneam, interviul fu pregatit in detaliu. Lipsa parului din crestet era compensata printr-o chica a la Roberto Baggio, iar mustata stufoasa, aproape portocalie, nu facea decat sa-i dea un aer seventies. Daca n-ar fi fost un dinamovist inadaptat social, despre Francisc s-ar fi putut spune in acele clipe ca e un barbat bine.

Pasi in biroul celui cu care avea sa dea interviul. Se aseza comod in fotoliul din piele visinie si astepta ca interlocutorul sau sa termine de vorbit la telefonul mobil. Nu exista o celula pesimista in organismul sau. Francisc era mai mult decat un umanoid cu o inteligenta sclipitoare. Francisc devenise acel student din anul 1 de facultate, relaxat si totusi concentrat, absolut convins ca-si va atinge scopul. Era pur si simplu un monument de incredere.

In timp ce viitorul sau sef vorbea la telefon, Francisc isi roti privirea prin birou. Privea ceasul si fotografiile de pe pereti, covorul gri fara model, pestii din acvariu. Tanarul Francisc se simtea tot mai in elementul sau. Era un cadru cu care s-ar fi putut obisnui. Se lasa pe spate si privi in continuare sumedenia de articole din acel birou minunat in care avea sa intre tot mai des incepand cu ziua urmatoare.

Furat de peisaj si de vocea molcoma a celui ce inca vorbea la telefon, Francisc isi ghidona visator aratatorul de la mana dreapta catre interiorul narii stangi. Orificiul fu investigat constiincios pret de circa 30 de secunde, dupa care, rezultatele solide fura depozitate chiar sub bratul din dreapta al fotoliului din piele, in locul unde captuseala si inoxul se imbina pentru a oferi un cadrul tocmai propice pentru ce avea nevoie al nostru Francisc.

Trezit la realitate de un “pai ce faci prietene?“, Francisc incerca sa-si spuna poezia, insa realiza ca e prea tarziu. Se scobise in nas exact cand nu trebuia. Se ridica dezolat de pe scaun si nu se mira deloc cand fu lasat cu mana intinsa la plecare. Era mana dreapta

Categories: eu

Lasă un răspuns