Eu te-am facut, eu ‘te postez’

Hai sa va fac martorii unei dileme pe care o port cu mine de vreo doua luni.

Stiti ca am un baiat care are pagina lui aici, pe avizier. I-am inceput pagina la ceva timp dupa ce mi-am facut blogul, si anume intr-o zi in care cineva mi-a amintit niste vorbe ale lui calin, pe care eu le uitasem. Am zis atunci sa-mi fac un loc unde sa pot inregistra ce zice el, si unde prietenii mei si ai lui sa poata la randu-le consemna vorbe pe care eu le treceam cu vederea. Initial pagina era parolata. O parolasem pentru ca in ea era vorba de altcineva, nu de mine.Si n-aveam acordul ‘autorului’ pentru a-i publica vorbele… iar de cerut acordul nu se punea problema (adica puteam sa-l intreb pe calin daca vrea sa-i postez cuvintele pe net, dar cata vreme calin nu intelegea ce-l intreb, ce relevanta ar fi avut raspunsul?).

La inceput am dat linkul si parola doar celor care-l cunosteau personal pe Calin. Apoi am ajuns sa le dau si altora, care erau prieteni doar de-ai mei.

Si mai apoi m-am gandit ca vorbele erau la urma urmei destul de publice; Calin este mult mai sociabil decat mine si nu pare a avea probleme in a vorbi cu strainii (ba chiar dimpotriva, pare dornic de a spune oricui tot ce stie). Plus ca exista cineva care ma tot batea la cap ca nu poate vedea pagina desi tasta parola… asa ca am lasat pagina publica. I-am spus lui Calin cum m-am priceput mai bine (a parut ok cu gandul), apoi am ajuns chiar sa-l pomenesc in articole (nu fac asta cu prietenii/rudele mele, decat daca am acordul explicit). Odata a fost chiar foarte mandru cand a auzit ca povestea lui a aparut intr-un ziar (iar atunci cand l-am intrebat daca i-a placut ce-am scris, mi-a raspuns: Da, imi place. E adevarat ce-ai scris.)

Pana intr-o zi. Cand am postat primele litere scrise de Calin si (ca de obicei) i-am aratat si lui articolul. Si …surpriza… am avut senzatia ca-i nemultumit:
– nu-ti place ca am pus pe internet ce-ai scris tu?
– nu
– pai de ce?
– era un cadou pentru buni
– si nu trebuia sa-l arat tuturor?
– nu. Ca era al lui buni.
– lui buni i-a ramas cadoul, ca hartia e in continuare la ea. Dar acum avem si poza hartiei pe care pot s-o vada si alti oameni.

Pana la urma a parut ca-i impacat cu gandul… dar am ramas cu senzatia c-am influentat consimtamantul… si mi-am adus aminte de retinerile pe care le-am avut initial.

Si, de atunci, n-am mai consemnat o serie de citate la care eu am ras in hohote… si calin s-a suparat (umpic) ca rad ‘de el’. Nu radeam de el, dar nici nu mi-a mai venit sa le fac publice, ca m-am gandit ca daca rasul meu il deranjeaza, atunci si rasul altora tot asa ar fi fost primit. Ei, problema e ca, daca nu le-am scris pe blog, le-am uitat. Ca erau cuvinte inventate sau folosite… inovator si, fiind ele atat de neobisnuite pentru neuronii mei, s-au dus.

Categories: eu

Lasă un răspuns