Cartea nebuniei mele

Mira se trezeşte buimacă. A scris toată noaptea cuvinte nedesluşite despre tot ceea ce simte. Şi cum să scrii despre ceva confuz cât mai clar? Se îndreaptă ţintă către expresorul de cafea şi apasă butonul de 2 ori. E semn că este supărată şi are nevoie de multă licoare pentru a-şi reveni.

El abia coboara din pat şi-i săruta în treacăt umărul stâng. Ştie că are un ritual impresionant pentru băutul cafelei şi nu-i place s-o deranjeze. Ea se aşază turceşte în colţul de deasupra icoanei şi se leagănă aritmic în timp ce bea cafeaua. Are impresia că poate să scrie doar mirosind a cafea şi gândind ca un nebun.

N-a putut s-o înţeleagă niciodată de ce mereu miroase precum o cafetiera şi ea şi casa goală. Ar fi fost imposibil de suportat o persoană bolnavă fizic fără năutul pe care-l înghiţea precum un drog. Am ajuns să cred că face parte din ea, din trecutul ei…parca e o bomboană de cafea, sau poate ca a venit cândva, odată cu cafeaua şi nu mai poate pleca…sau poate sunt surori şi mie nu mi-a spus nimic”.

Categories: eu

Lasă un răspuns